Ținută de business
-
O ținută business pentru bărbați este indispensabilă dacă dorești să lași o impresie pozitivă la întâlnirile cu clienții sau cu partenerii de afaceri. Outfitul potrivit poate face diferența atunci când este purtat cu încredere, emanând profesionalism și respect. Însă cum poți alege ținuta business ideală pentru a lăsa o impresie bună? Iată 7 sfaturi care te vor ajuta în acest sens:
1) Respectarea codului vestimentar
Fiecare companie prezintă o anumită etichetă pe care angajații trebuie să o respecte. Astfel, știi ce tip de ținută este nevoie să porți la serviciu și din ce piese vestimentare se poate compune. Codul vestimentar poate varia de la unul formal, cu sacou elegant, cămașă clasică și cravată până la unul casual, dar stilat. Indiferent de dress code, este important să optezi pentru un stil clasic elegant, care emană profesionalism și respect pentru cei din jur.