ACCESORII

ACCESORII

După o iarnă nu chiar rece, dar sură, în sfârșit avem posibilitatea să ne colorăm puțin. Pentru bărbați, una dintre posibilitățile cele mai simple de a duce culoare în stilul lor și în rutina de zi cu zi este să folosească accesorii viu colorate, cu imprimeuri mici sau mari – în funcție de gusturi și de ocazie, ton-în-ton sau în contrast cu îmbrăcămintea de bază. Oricum, noi vă îndemnăm să duceți culoare în viața Dumneavoastră, deoarece trendul acestei primăveri este unul nuanțat. 

În acest sezon v-am pregătit –la fel ca până acum – o multitudine de cămăși uni sau cu desen, cu manșete normale sau duble, și cu guler normal, potrivite pentru ținute office, de culori variate: bleu, roz pal, mov deschis, crem. Normal, avem o varietate de cămăși albe, simple sau texturate.

Acestea sunt destinate atât pentru birou, dar și pentru evenimente speciale, mai ales cele cu guler rândunică (pentru smoching).

Desigur fiecare cămașă are cravata ei, fie că stilul Dumneavoastră este mai simplist – și atunci vă oferim cravate uni, sau cu desen subtil- ori sunteți un domn sigur pe sine și cu un simț dezvoltat al modei – gama de cravate fiind foarte vastă din punct de vedere cromatic


Română
 
Camasi seroussi
Papion
Cravata
Batista

 

 

Chiar dacă nu purtați cravată neapărat să aveți o batisă colorată la buzunarul sacoului Dumneavoastră. Uni sau cu desen – noi vă oferim acest accesoriu foarte la modă într-o gamă cromatică foarte bogată, din material 100% de mătase.

 

 

 

 

Dacă nu sunteți restricționat de un dress-code sever la locul de muncă, vă sugerăm un stil business casual, care vă permite să aveți un look particular.

Acest stil combină o pereche de pantaloni formali cu o cămașă albă sau cu imprimeuri, fără cravată, dar neapărat cu o batistă decorativă în buzunarul blazerului sau al sacoului.

Pentru timpul liber vă oferim cămăși cu imprimeuri florale sau paisley, sau cămăși tip blue-jeans.

Black&Navy : În această secțiune vă propunem câteva poziții de sacouri business Black& Navy, sacouri și costume de smoching, frac, redingotă, pantaloni separați, dar și accessorii de ceremonie: cămăși, papioane și brâuri.

Sacourile și pantalonii sunt croiți separați, astfel pot fi combinați în mărimi diferite, în funcție de dorintța Dumneavoastră.

Vă oferim trei grupe de mărimi, sau talii: Regular, Lung și Scurt pentru ca să găsiți îmbrăcămintea potrivită Dumneavoastră.

Pentru a face cumpărături on-line, mai jos dați click pe linkul: Magazin On-Line!